Pentru toti romanii cozonacul inseamana sarbatoare !
In forma sa cea mai simpla cozonacul era un preparat  dulce copt din faina indulcita cu zahar sau miere, amestecat cu oua.
Egiptul antic a fost prima cultura care a lasat dovezi ale unei adevarate pasiuni pentru gatit. Egiptenii au inventat si dezvoltat metode sigure de a gati si primele forme de cuptoare, in care preparau o mare varietate de feluri de paine. Multe erau indulcite cu miere si mancate ca deserturi. Grecii aveau un tip de cozonac cu branza indulcit cu miere si nuci strivite, care se numea "plakous". Romanii au creat primele forme ale cozonacului cu stafide si nuci sau alte fructe uscate. La inceput, au avut doar doua varietati numite "libum" si "placenta". "Libum" era un cozonac micut, ce se folosea numai pe post de ofranda adusa zeilor. Mai tarziu au aparut variante mai mari, care erau consumate si de oameni.
O alta ofranda speciala era "placenta" mai elaborata, un cozonac cu branza care a ajuns din ce in ce mai diversificat, cu stafide, alune si care se servea obligatoriu cu vin dulce (pasca de astazi). Totusi, romanii nu s-au limitat la atat, iar in perioada Imperiului tarziu au devenit maestrii in manuirea drojdiei.
In Evul Mediu, brutarii europeni, gateau foarte des cozonaci cu fructe uscate si turta dulce pentru ca tineau mai mult timp. Bineinteles ca atunci cozonacul nu era atat de pufos, si de aceea era considerat mai delicios uscat. In Britania secolului 14, Chaucer mentioneaza, in “Povestiri din Cantebury”, de cozonaci imensi facuti pentru ocazii speciale. Unul dintre cele pomenite, care avea forma unui tort mai degraba, fusese facut cu 13 kilograme de faina si continea unt, smantana, oua, condimente, stafide si miere.
Pana la jumatatea secolului al XIX-lea, francezii adaugasera la meniu al treilea fel, "desertul", care continea foarte des cozonac. Tot in acest secol, tehnologia a ajutat la usurarea procesului gatirii cozonacului. Bicarbonatul de sodiu, inlocuit curand de praful de copt au fost folosite in locul drojdiei, facand aluatul sa creasca mai mult cu mai putin efort.
De asemenea, aparitia cuptoarelor cu temperatura controlata a fost un alt pas spre usurarea gatirii. Istoricii gastronomi insa sunt aproape cu totii de acord ca reteta cozonacului, asa cum il cunoastem noi astazi, a fost consacrata in secolul al XiX-lea de europeni.
Dupa multe transformari si metode de preparare, cozonacul s-a consacrat la fiecare popor intr-un alt fel. Romanii il prefera pe cel pufos si mult crescut, framantat cu drojdie de bere, englezii - pe cel mai uscat, cu fructe confiate, francezii il prefera in forme mai mici, cu multa ciocolata sau cu diverse umpluturi. Ceea ce a ramas comun peste tot in lume este sentimentul de sarbatoare pe care il aduce acest desert special.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Real T.D.C. © 2010 Toate drepturile rezervate